„Cimitirul” de Teleșpan

  • părere de cititor cu creionul în mână

„O carte cu homosexuali, pe placul heterosexualilor” – Adrian Teleșpan

Cimitirul

O prietenă și-a postat pe pagina de facebook o fotografie cu ultimele cinci cărți cumpărate. Le-am comandat imediat, mai ales că erau scrise de autori români și ați aflat deja că mă interesează fenomenul. Dintre ele, una m-a intrigat. Era intitulată „Cimitirul”, iar autorul se numea „Teleșpan”. Fără vreun prenume. Și fără vreo explicație. „Gugălesc” puțin și aflu că este un nume de familie, totuși, al unui fost producător de televiziune emigrat în Anglia, Adrian Teleșpan, homosexual și scriitor debutant. „Încep cu asta”, zic. Mai ales că voiam să scap de tentația citirii vreunei păreri despre carte, care să-mi vicieze propria opinie. Și-i dau bice.

Îmi dau seama, rapid, că am de-a face cu un fel de autobiografie, din care mai rămânea doar să decupez ficțiunea, dacă aș fi identificat-o cu precizie, după ce voi fi parcurs-o. Întreprindere destul de grea (dar nu și obligatorie), fiind nevoită, înainte de toate, să „decupez” narațiunea propriu-zisă din revărsarea de trivialități întâlnite la tot pasul. Autorul nu părea capabil (și nici dornic) să poată povesti o situație sau crea o imagine fără invariabila repetare a cuvântului „pulă”, devenită obsesivă și adeseori inutilă. Pentru el, sugestia nu pare să existe, iar stilul abrupt devine un dat de la un capăt la altul al istorisirii. Personal, „puțin și bun” mi se pare mai presus de „în exces, până la demonetizare”.
Pe (foarte) scurt, Adrian Green, un român emigrat la Londra, își descrie, în opinia mea, strădania de a fi… normal. Adică, de a avea un loc de muncă, de a trăi într-un cuplu, de a socializa. Este homosexual, însă dacă rupem din context partidele (mult prea) explicite de sex dintre el și concubinul Oli sau el și amanții de ocazie agățați fie pe un site de socializare gay, fie aiurea (pe groparul musulman Rashid, excitat de orice ar putea provoca durere, l-a agățat la locul de muncă), chiar distingem o poveste și nu una rea. Dimpotrivă, una care ar fi avut sens și savoare și fără abundența de vulgarități duse la extrem (vedem mult prea des „recturi, vomă, câcat, pișat, clisme” etc.). Fără acestea (sau cu acestea, dar sugerate, nu azvârlite de-a dreptul), am fi avut în fața ochilor o frescă destul de reușită a unui crâmpei din viața unui om, fie el homosexual sau heterosexual. Și am fi putut vorbi, astfel, despre normalitate. În fond, ceea ce i s-a întâmplat personajului principal Adrian Green i s-ar fi putut întâmpla oricui. Un român emigrează, trăiește în concubinaj cu cineva, își caută un loc de muncă, găsește unul „la negru” la un cimitir londonez, se integrează, trece prin situații descrise adeseori cu umor, iubește fără speranță (pe românul Daniel), este obsedat de un câștig fabulos la un concurs televizat, lenea este una dintre trăsăturile lui fundamentale, își înșală partenerul (care-l iubește sincer) cu nonșalanță și fără remușcări, cu alte cuvinte, trăiește. Ei bine, dacă întâlneam povestea așa, aș fi fost de-a dreptul extaziată. Teleșpan chiar este capabil să creeze imagini, personaje și stări…
Superb și complex personajul Leonard, șeful său direct, administratorul principal al cimitirului, cu care are în comun copilăria marcată de tați violenți, bețivi, incapabili să-și trateze familiile omenește. Berile băute cu bătrânul Leonard și rarele momente în care acesta din urmă reușește să iasă din cochilia depresivă și umbrită de regrete în care își duce zilele, speriat de moartea iminentă și mult prea apropiată, fac deliciul oricărui amator de disecții sufletești.
Adorabil episodul petrecut în casa babei datoare la cimitir, care moare în cadă în timp ce Adrian Green adoarme pe o canapea în casa acesteia, toropit de o noapte albă, generată de o clismă cu cafea.
Minunat comicul de nume (și mai apoi de situație): preotul Conny Lingus, cu vocea pițigăiată care transformă înmormântarea unei neveste cu urechi clăpăuge într-o scenă ilariantă; sau Stuart Stewart, soțul decedat al babei datoare, descris impecabil, după un tablou: „Era de fapt o poză cu soțul, la el la birou… Fusese mic de înălțime, pentru că biroul îi ajungea undeva la nivelul sfârcurilor… Avusese chelie, ochi bulbucați, degetele scurte, fusese foarte roșu în obraji și nu prea avusese gât… Pe birou… era o plăcuță pe care scria cu majuscule Stuart Stewart. Inventivi părinții ăstuia mic.”
Interesante introspecțiile religioase ale personajului principal, care însă crede frenetic că „Muzica este Dumnezeu”, din moment ce, spune el: „Muzica e cel mai sfânt lucru cu care am luat eu contact.” Vrednice de interes și părerile acestuia despre actori, actrițe sau diverși muzicieni – și eu cred, ca și personajul/ autorul, că Audrey Heburn a fost supraevaluată, iar Meryl Streep este genială; cartea merită citită fie și numai pentru aceste observații.
În fine, iată că am parcurs o carte scrisă de un homosexual. Care însă nu este despre homosexuali, cum aș fi putut crede, sau, mă rog, exclusiv despre ei. O carte care ar fi putut fi scrisă, foarte bine, și de un heterosexual. Diferența o face strict modul în care protagoniștii se împreunează. Pentru echilibru, poate n-ar fi fost rău să povestească undeva homosexualul Adrian (Green sau Teleșpan) cum vede sexul cu o femeie. Mai ales că unul dintre personaje, deși homosexual, este obligat de familie să se însoare cu o femeie, pentru a nu fi dezmoștenit. S-ar putea crede, nu-i așa, că homosexualitatea nu-i, până la urmă, o treabă de la care nu se poate deroga, dacă există un interes major cum ar fi niște miliarde bune. Lucru care nu stă și la îndemâna oricărui heterosexual. Nu cunosc niciun heterosexual care ar putea face casă bună, cu absolut tot ce implică ea, cu un homosexual, nici măcar cu spectrul dezmoștenirii în fața ochilor. Dar nici nu am atât de mulți prieteni, ce-i drept, care chiar mi-ar spune, fără ocolișuri, ce-ar fi în stare să facă pentru bani.
Stilistic, îi reproșez autorului parantezele drepte. Există atâtea variante; de ce-ar folosi un scriitor parantezele drepte?!
Fără să fie o capodoperă literară, „Cimitirul” are toate ingredientele pentru a plăcea. Nu aș recomanda-o însă adolescenților, dornici să încerce orice. Așa că, mai bine să n-o vadă. În mintea mea, homosexual devii, nu te naști. Cumva, ceva anume declanșează acest comportament. Nicio argumentare, nici măcar medicală, nu mă poate convinge de contrariu. Nu merg însă până acolo încât să mă intereseze dacă vecinii sau colegii mei sunt homosexuali, după cum nu mă interesează nici dacă vecinii sau colegii mei sunt travestiți, proști sau deștepți. Să fie, dar să nu încerce să mă convingă de nimic. De altfel, cred că și asta mi-a plăcut la Teleșpan: că nu încearcă să te convingă de nimic și că a scris o carte care respiră autobiografie prin toți porii, cu posibilitatea de a o lăsa la o parte în caz că primele pagini te străfulgeră moral.
Închei cu o frământare: al cui o fi (Adrian) Green, din România? Oare nu emana mai multă autenticitate un român emigrat la Londra pe nume (Adrian) Popescu? Doar nu emigrezi în Spania și devii brusc (Adrian) Garcia, după cum nu emigrezi nici în Anglia, devenind brusc (Adrian) Green. Dar poate-mi scapă mie ceva. Sunt departe de a fi infailibilă. Oricum, luați de citiți! Ceva tot o să găsiți pe plac în „Cimitirul”.
P.S. Finalul a fost apoteotic. Mi-a confirmat inclusiv convingerea (mai veche) că un număr important de cupluri (homo sau hetero) rămân împreună doar pentru bani. Deși nu-și iubea partenerul de viață, Adrian Green a lăsat să se înțeleagă că nu (mai) poate să renunțe la el cu ușurință, așa cum își propusese, după ce a aflat că acesta a câștigat câteva milioane de lire tocmai la jocul televizat care spera să-i aducă într-o zi prosperitatea și libertatea. Cu un mic amendament legat de libertate (scumpă oriunde în lume), prosperitatea se pare că i-a adus-o, în cele din urmă.
Editura: Herg Benet, 2013
Număr de pagini: 384

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s