„Mierla neagră”, de Radu Țuculescu

– părere de cititor cu creionul în mână –
M-am tot încăpățânat, vara asta, să citesc români. Să văd ce se mai întâmplă pe tărâmul romanului românesc. Și-am luat-o ușurel și cu trebuța, fără niciun criteriu de selecție, influențată doar de titlurile care vând, la ora asta, în neștire.

mierla neagra

Așa că pot fi acuzată inclusiv de prostituție intelectuală, fiindcă am citit, rând cu rând, de la „semidocțenia” abrupt intitulată „Suge-o, Ramona!”, a unui comediant pe nume Andrei Ciobanu, până la siropul de tuse (literară) seacă – special „amenajat” pentru gospodine abstinente sexual, maneliste (care știu buchisi) și cocalari parveniți – intitulat (sugestiv, oare?) „Fluturi”, al unei fătuțe, scrisă Irina Binder. Și-am tras o concluzie care m-a adus într-o stare de uluială nemaiîntâlnită. Anume, că cititorul român cumpără cărți de duzină și că dă banii pe un titlu trivial (sau anost) din aceleași considerente pentru care masele se duc să pupe moaște, principiul fiind cel puțin bizar: fiindcă se duc toți. Turma, carevasăzică, a ajuns să aibă inclusiv darul de a ne dezorienta gustul pentru literatura de calitate.
Dar, fiindcă ce s-ar face o părere proastă oarecare fără un „dar” care să-i mai înmoaie singura trăsătură distinctivă, mi-a căzut în mâini și „Mierla neagră”, scrisă de un tip pe nume Radu Țuculescu. Mi s-a părut că i-am mai auzit numele pe undeva, dar habar n-aveam unde și când. Până să mă dezmeticesc însă, i-am citit romanul cu o plăcere nedisimulată, cuprinsă de o gigantică și neașteptată uluială. Când am pus punct, cu regret, dându-mi seama că tocmai s-au săvârșit cele 293 de pagini ale cărții în nici o noapte și-o zi (cu mici pauze de băut apă, ciugulit câte ceva, făcut baie în bazinul cu apă de doi metri la ștrand sau de mutat de pe un fotoliu pe altul prin casă), o sun pe prietena mea Otilia Țigănaș, doctoriță și autoare, dar și mare cititoare, s-o descos cu privire la Țuculescu. Că dacă eu nu-mi amintesc ceva despre cărți și scriitori, cu siguranță își amintește ea, în marea-i calitate de „prelungitor” personal de memorie (măcar că și ea, ca tot omul, își face bilețele când merge la supermarket). Și-mi zice prietena mea: „Haaaaaaaaaaa… Cine-i Țuculescu? Dragă, ai auzit de el atunci când ți-am zis că e scriitor și a fost la nuntă la fii-miu. Un personaj. Cum adică, ai observat TU că scrie bine! Păi, suuuure! Bineînțeles că scrie dumnezeiește. El e SCRIITOR. Cu litere mari. De seamă. Bun. Baban. Trăiește din scris. E de soi. Pfuuu… Țuculescu…” Și-atunci, am priceput.
Romanul „Mierla neagră” te tăvălește, de la un capăt la celălalt, printr-o atmosferă alternantă de cald-rece, rece-cald, încât ajungi să trăiești intens fiecare rând, imagine sau stare. Mi-am revăzut internatul tern al propriului liceu, frate geamăn cu internatul liceului de muzică în care personajul principal al cărții, Anghel Radu, clarinetist, își ascuțea talentul de muzician; am retrăit crisparea provocată de zgomotul aspru al dulapurilor cu uși metalice în care ne protejam bruma și am simțit acut, în nări, mirosul umed al cantinei unde, vreme de patru ani, am mâncat zi de zi. Dar nimic nu m-a fulgerat mai mult ca imaginea pedagogului Prada, chip sculptat după aceea a propriului pedagog, un emisar la vârf al pedepselor și răutăților cu bătaie lungă…
Aflu că Radu Țuculescu, scriitorul, adevăratul, este violonist, format la Conservatorul din Cluj, drept care fac, brusc, o analogie logică: Țuculescu este tocmai personajul principal al cărții, Anghel Radu. Și mă bucur, o dată în plus, că pot acum să-mi trasez niște linii imaginare ferme, cu care să delimitez autobiograficul de ficțiune. Fiindcă, în roman, destinul de muzician al clarinetistului Anghel Radu este sugrumat în fașă de o crimă oribilă, comisă în internatul liceului („Internatul” dând și titlul primei părți a romanului); o crimă care-l surprinde până și pe el, sau… nu, fiind o luptă a cititorului cu propriul său bun-simț între convingerea că tânărul licean a comis respectiva omucidere sau speranța perpetuă de a nu o fi comis. Apoi pușcăria, cariera curmată, transcendența „înainte de ’89 – după ’89”, eliberarea, iar mai apoi, viața. Viața lui „de după”. Cu Despina – deopotrivă titlul celei de-a doua părți a romanului – iubita zurlie luată de nevastă, capricioasă și rea de muscă, mamă singură scutită de responsabilități de niște părinți de treabă, protagonista unor scene debordante de amor, lipsite total de vulgaritate, în intimitatea lor, dar viguroase și pline de savoare și autenticitate. O încântare. Ajungi să regreți, intrând în a treia parte a cărții, intitulată „La picioarele desculțe” – restaurantul în care clienții mănâncă desculți –, că nu vei mai auzi de Despina, ieșită din scenă patologic, răvășită de o boală mintală care i-a adus internarea într-un spital de boli nervoase. Autorul însă te transportă firesc spre personajele cunoscute încă de la începutul cărții, ele revenind, cu pași mici, dar fermi, în peisajul noii vieți a lui Anghel Radu.
Tablourile descriptive „pictate” de Radu Țuculescu, spectaculoase prin culoare și tehnică narativă, conturează personaje unice, intrinseci, personaje pe care le vezi clar cu ochii minții și le scoți oricând din rând dintr-un aliniament de o mie. Pedagogul Prada, educatorul de sorginte comunistă, care migrează de la „subțire ca o scândură” spre obezul care nu-și mai poate lega singur șireturile la pantofi, îndopat cu obstinație de fostul său elev nedreptățit, Anghel Radu, în chip de răzbunare dospită în ani; elevul Lazăr Dorel, poreclit Ponco, nu se știe de cine și de ce, geniul și victima al cărei cognomen ajunge să denumească, post-mortem, plăcintele viitorului patron de restaurant, Anghel Radu; Mirel, sau Mirositorul de picioare, elevul care adulmeca picioarele internilor pentru a vedea dacă-s spălate, tipul pupincuristului aciuat pe lângă puterea momentului, personificată de pedagogul Prada; Ria, femeia cu rol multiplu, de prietenă, colegă, sfătuitoare, mamă, dar și amantă; Lulu, bufonul orașului, dezlegat la gură, în preajma lui fiind mereu în pericol să auzi adevăruri pe care, altminteri, nu le-ai rosti niciodată; Lică Licoreanu, președintele Consiliului Județean, copleșit de conveniențe, tatăl unui tânăr bezmetic și soțul unei femei care, deși prezentă, strălucește prin absență… O încântare. Iar peste toate, ca un laitmotiv, planează corbul Dodo, mascota internatului sau „mierla neagră“, ce dă titlul cărții.
Ar mai fi de adăugat, poate, o observație a uneia care a învățat să scrie în secolul trecut: „Mierla neagră” este scrisă cu „î” din „i”. Sunt aproape extaziată că și Țuculescu, la fel ca mine, consideră că folosirea a două litere pentru acelaşi sunet este o mare risipă; introducerea entuziastă, dar prost elaborată, a lui „â” din „a”, pentru a ieși din regimul dictatorial al lui „î” din „i”, nu ține deloc seama de etimologia cuvintelor. Țuculescu a prins ideea și ignoră, ca atare, scrierea nouă, care ne expune, pe alocuri, absurdului, derizoriului chiar. Cu toate acestea, fiindcă am copii care vor fi depunctați la examene dacă vor scrie cu „î” din „i” și fiindcă vreau să le dau un exemplu lipsit de ambiguități, m-am pliat pe ordinea curentă. Poate, temporar.
În fine, impresionată, foarte plăcut impresionată, recomand „Mierla neagră” cu amândouă mâinile. Trec inclusiv peste obsesiile mele pentru o limbă română curată, închizând ochii în fața unor cuvinte pe care, acolo unde-au fost scrise, le-aș fi scris corect: „lipicioase”, în loc de „lipicoase” (pag. 10) sau „marmită”, în loc de „marmidă” (pag. 17 și altele); închid ochii și în fața unor virgule plasate nepotrivit: „Doar Mirositorul de picioare avea împrăștiată pe față, o uimire apocaliptică” (pag. 37) sau „Premiul de la Praga, e cea mai bună carte de vizită” (pag. 43). În fața unui roman savuros de o asemenea dimensiune, este inutil să mă împiedic stilistic. Și apoi, ca în fața crimei din carte, nu aș fi sigură că vinovatul este unul cu cel care a ispășit pedeapsa.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s