Detalii esențiale

12186115_1039745392737291_2044070796_o
Sofia (cinci ani), în mașină cu taică-su:
– Tati, cum se numește chestia asta din care beau eu suc?
– Cum să se numească? Sticlă de suc.
– Tati, nu se poate, fiindcă e din plastic. Nu se poate numi sticlă, dacă e din plastic, nu?

  • 🙂
Anunțuri

„Geometria iubirii” de Jessica Levine

Din ciclul „Cititul nu dăunează grav sănătății”
Leda – Grupul editorial „Corint”
• părerea mea, la cald

geometria-iubirii_1_fullsize
O prietenă în ale cărei gusturi cred de cele mai multe ori m-a bătut la cap să citesc o carte „senzațională”, care mă va face să „vibrez” fără doar și poate. Zis și făcut. Insist să-mi împrumute cartea, dau să citesc, mă plictisesc după primele zece pagini și adorm. A doua zi, la fel. A treia zi o iau cu mine în poșetă și mă opintesc să depășesc granița celor zece pagini ba la coadă la medicul de familie, în timp ce așteptam după o rețetă a fie-mii, ba în sala de așteptare la dentist, ba chiar și la volan, dimineața, înainte de opt, pe tronsonul Boul Roșu – Moise Nicoară, unde am stat în trafic (și când spun „am stat” vreau să se înțeleagă fix „am stat” și nu altceva) 16 minute. Într-un târziu, adică după trei zile, am reușit să termin „capodopera”.

Continuă lectura

Vreau să mă fac primăriță

Din ciclul: „Fata care l-a sărutat pe Ceaușescu”

12165399_950323965048387_985469366_o

Istoria e lungă. Și mai e și lată. Iar de-a lungul și de-a latul ei, la câte-o răscruce, Dumnezeu și Universul și-au luat bilete în loja întâi și au stat cu ochii pe mine. Nu știu dacă spărgeau semințe în timpul ăsta. Dacă ar fi făcut-o, ar fi încremenit cu cojile în gură. Nu poți s-o vezi pe Je copil și să mai faci și altceva în timpul ăla. De ce? Pentru că le-am părut interesantă și mi-au dat câteva lucruri importante de făcut, pe care le-am executat în manieră unică. Adică, în felul inconfundabil al copilului precoce, de la care poți să te aștepți la orice. Desigur, dacă acele lucruri ar fi putut fi făcute de alți copii, le-ar fi reținut pentru ei.

Continuă lectura

GUEST POST OTILIA ȚIGĂNAȘ/ UNIFORMA – MARCĂ DE SUCCES

roses

Eugenia Crainic, prietena mea situată în „top trei cu cele mai bune prietene”, nu-i omul pe care să-mi placă să-l contrazic. E pătimașă… în opinii, le argumentează blindat, ce-i drept, atent gândit în prealabil, iar eu, dacă vin cu alte argumente, la fel de pătimașe și blindate, ne stricăm seara. Mult mai aproape de plăceri simple și mult mai departe de oțelul principiilor decât Eugenia, îndeobște prefer o seară faină, soft, unei dezbateri furtunoase.

Continuă lectura

Fetița care l-a sărutat pe Ceaușescu

12047251_1034109133300917_2146957549_n
Studiu de fezabilitate
Prietena mea, doctorița Otilia Țigănaș, pe „nasul” literar al căreia aș miza în orice circumstanță, susține că povestirile mele de pe vremea când eram pionieră de frunte a patriei – și din care ea a ascultat o bună parte – ar fi primite de public într-un mare fel. Tinerii de azi s-ar minuna văzând ce viață duceau copiii pe vremea când nimeni nu credea că Ceaușescu ar fi și el muritor, iar cei care-au trăit acele vremuri ar… retrăi niște momente pe care, adeseori voit, le-au îngropat în negura uitării.

Continuă lectura

La ce e bun sexul zilnic

femeie-in-rosuMama lui Neluțu a contat în viața lui până în ziua în care Lucica l-a scos afară din toiul nunții unor prieteni, l-a ademenit într-un loc mai retras al parcului și i s-a așezat în poală cu rochia ridicată până deasupra fundului. Atâta s-a frecat de el, încât Neluțu a înnebunit de plăcere, descoperind în chiloții Lucicăi orizonturi calde, nebănuite, unde a știut și singur, fără s-o consulte pe „mami”, ce are de făcut. Cert este că din ziua aceea mami n-a mai avut nicio importanță pe planetă, iar lucrurile cu adevărat importante se îngrămădeau sub fustele sau (după caz) pantalonii Lucicăi, singurul punct interplanetar și intergalactic miluit de Dumnezeu cu toate binecuvântările posibile și imposibile.

Continuă lectura

Copilul, față cu priveghiul

lumanare-1

Înmormântare pe stradă, la câteva case depărtare de-a noastră. Murise tanti Silvia, la 76 de ani, după ce o viață de om a crescut vaci și a dat lapte cu litrul la toată lumea, încât copiii o știau de cum deschideau ochii și apucau să meargă seara „cu canta după lapte”. Mama își propusese să meargă la priveghi, dar nu prea putea, din pricina copilului meu, aflat într-o binemeritată (pentru mine) vizită de weekend. Nu că n-ar fi putut să ducă și copilul, că doar nu trebuia neapărat ca puștiul să vadă moarta. Avea însă o strângere de inimă că va plânge mai tare ca toată lumea, că doar tanti Silvia și vacile ei făceau parte (și) din viața lui. În fine, mama hotărăște: „mă duc cu copilul și stau mai pe-afară, că nu se face să nu mergi s-o priveghezi tocmai pe tanti Silvia”.

Continuă lectura

Nu există cărți eminamente proaste!

• Există doar critici care se cred dumnezei

Mereu am citit tot ce mi-a căzut în mână. Absolut tot. Pe vremea lui Ceaușescu nici n-aveam de unde alege, cu excepția momentelor în care „nenea” Nichita, un prieten bun al tatei și soțul profesoarei mele de limba engleză din școală, îmi punea la dispoziție anumite titluri alese pe sprânceană sau când unchiu’ Cocu, și el profesor de engleză, dar pensionar, mă invita să-mi aleg din vasta sa bibliotecă personală câte două, trei titluri, cu „deadline” precis, de lunea până duminica seara. Ținea la cărțile lui și bine făcea. Doar așa am ajuns, în timp, să țin și eu la ale mele și să am azi un tabel, în computer, intitulat „Cărți împrumutate”, unde-i trec pe cei cărora le dau cărți împrumut, alături de „data ieșirii”; nu de alta, dar „data intrării” e greu de prevăzut.

Continuă lectura

Moarte în lupanarul străjerilor

Motto: „Din stejar, stejar răsare; dintr-un prost, un prost mai mare.”

strajeri

Femeile din Râșnov și-au dat seama că bărbații lor sunt nesatisfăcuți abia după ce câțiva dintre ei, aparent oameni normali și cu preocupări obștești lăudabile, au ales să-și caute fericirea-n târg. Mirate că nu și-au dat seama de nevoile sexuale constante ale soților lor și supărate foarte că n-au fost ele însele ținta destrăbălării lor – măcar că n-ar spune-o cu voce tare – au mers pe următorul raționament: în loc să se întrebe de ce n-au fost în stare să-i facă să le vadă că ar fi și ele oricând calde și dispuse, au ales să-i hulească și scuipe pe nefericiți, pentru găselnița lor extraconjugală. Fiindcă, numai așa ele pot ieși morale din afacere, iar ei înfierați pentru depravare. Refuzând însă să le treacă prin cap că un dram de comunicare le-ar fi menținut căsniciile și pacea în așternuturi, își vor petrece viața, de acum încolo, îmbătându-se cu apă rece cum că ele nu sunt de vină că le-au înșelat bărbații și că ei au făcut-o doar pentru că sunt curvari și, astfel, nu le merită pe ele, muieri serioase.

Continuă lectura