Fetița care l-a sărutat pe Ceaușescu

12047251_1034109133300917_2146957549_n
Studiu de fezabilitate
Prietena mea, doctorița Otilia Țigănaș, pe „nasul” literar al căreia aș miza în orice circumstanță, susține că povestirile mele de pe vremea când eram pionieră de frunte a patriei – și din care ea a ascultat o bună parte – ar fi primite de public într-un mare fel. Tinerii de azi s-ar minuna văzând ce viață duceau copiii pe vremea când nimeni nu credea că Ceaușescu ar fi și el muritor, iar cei care-au trăit acele vremuri ar… retrăi niște momente pe care, adeseori voit, le-au îngropat în negura uitării.

Ceea ce mă desparte de trăirile oricărui pionier de rând însă este faptul că am avut cea mai mare funcție care se putea acorda vreodată unui pionier și anume: locțiitor al președintelui Consiliului Național al Organizației Pionierilor; care era nimeni alta decât Poliana Cristescu, soția lui Nicu Ceaușescu și, implicit, nora celui mai iubit fiu al poporului. Într-un fel sau altul, copilăria mea a fost un fel de cireașă, pe tortul fad al unei societăți care-și înjura despoții exclusiv la adăpostul pereților groși ai caselor. Ar fi un memorial al fricii, al măreției și al decăderii, văzut prin ochii unui copil. Amatori?

23 de gânduri despre „Fetița care l-a sărutat pe Ceaușescu

  1. As putea sa adaug si eu cateva amintiri…fiind in acelasi rand cu tine, cu functie inalta in randul pionierilor.Eu eram loctiitorul tovarasului Patrauta. Iti amintesti taberele de la Moneasa, Jeni?
    Imi mai amintesc cum trebuia sa merg in unele duminici la Palatul Pionierilor pentru nu mai stiu ce activitate , iar cand plecam de acolo, ma opream invariabil la Libelula, unde imi comandam, invariabil, un dobos! Pe care il ador si astazi…Sa stii ca eu eram un copil mandru de functia mea!
    Iar copilaria mea a fost , de asemenea, o cireasa pe tortul fara gust al acelei perioade.

    Astept cu interes sa citesc ce vei scrie!

    Apreciază

  2. Scrie! Despre tot ce ai simțit atunci, chiar dacă nu este politically correct. Ba, cu atât mai mult. Eu cum am scris despre Pușa? Și acum îmi sar în cap toți, de la Casa Regală, la comunitatea evreiască, ba chiar și etnicii germani mă dojenesc. (Ei, nu toți etinicii germani, ci doar o doamnă tare dragă mie, în persoana venerabilei doamne profesor Helga Tepperberg). Și cu toate astea, dacă nu aș fi scris despre Pușa, ar fi fost ca și cum aș fi condamnat-o la moarte veșnic.

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un comentariu