Niște țărani!

costum popular

Am învățat să joc pe muzică populară încă din clasa a doua, de la tovarășa învățătoare. Stela Bupte, sau Tova, avea ambiția să ne învețe să jucăm cu orice chip. Cine nu știa iute de dreapta sau de stânga, știa negreșit de „paie” (dreapta) și „fân” (stânga); cine nu știa pașii, mai lua ușor câte-un indicator peste picioare, spre desțelenirea atenției; cine greșea de două ori și încurca lumea, era scos din rând și pus să repete separat, până-și revenea. Cu toate astea, ne plăcea la dansuri în draci. Jucam cu foc, de parcă, vorba bunică-mii, se „gătau pe noi”. Interesant era însă când ne prindeau repetițiile în timp ce se lua curentul, iar bătrânul casetofon amuțea brusc. Tovarășa lua un indicator, întorcea un scaun cu spătarul spre ea și bătea ritmul până ne făcea să transpirăm jucând fără muzică. O nebunie.

Ce nu reușeam însă să fac, mai niciodată, era să pricep că feciorul conduce și nu fata. Așa că partenerul meu, Dani Roșu, cel mai înalt băiat din clasă, dar și cel mai docil, obosea să mă tot tragă în toate părțile, încât să fim și noi în rând cu ceilalți dansatori. După câteva ceasuri de jucat cu foc conduceam de numa’, de parcă nici n-aveam partener. Toate ca toate, până pe scena unui festival de folclor pentru copii, de la Păuliș…

Dani Roșu, după un început perfect, care i-a desenat până și lui Tova un zâmbet de fericire pe față, nici să fi vrut n-ar fi putut să mă învârtă, cum ar fi trebuit și cum făceau, de fapt, toți ceilalți. În timp ce dansatorii roteau fetele pe sub mână, Dani mă ținea în loc și îmi tot șoptea că trebuie să mă învârt. Dar cui să-i spui? Eu îl văzusem pe tata printre spectatori și-i făceam cu mâna de zor. Spectatorii râdeau de se prăpădeau, iar eu nu pricepeam care-i problema lor. Într-un final m-am lăsat și eu învârtită, ducând jocul la bun sfârșit. Aplauze îndelungate, publicul (alcătuit în mare parte doar din părinți) era în delir, mai puțin Tova, care s-a încruntat și mi-a spus la ureche, încetuț, că la repetiții am să mă învârt de una singură până bag la cap toată coregrafia.

Dar ce voiam să spun cu asta! Deși trăiam la țară și prestam cu foc în ansamblul de dansuri populare, nu am avut niciodată impresia că sunt țărancă. Dimpotrivă. O ardeam a divă de la o poștă. Recent însă, aud un dialog între o mamă și o fetiță de nici opt ani. Mama îi propunea s-o ducă la Palatul Copiilor, la dansuri populare. Că e bine, că e frumos, că se duc în turnee, că aia, că ailaltă. Fetița, îmbufnată foc, a avut o sigură replică: „Nu mă duc. Eu nu-s țărancă!” Și cu asta, basta.

Uitându-mă în urmă, constat cu stupoare că nici valsul, nici tangoul, nici muzica disco, nimic nu mi-a mai oferit vreodată o stare de bine și de încântare precum dansurile populare, odinioară, jucate cu năduf, până la epuizare, pe ritmurile lui Tova. Semn clar că sunt țărancă. Altfel, n-are cum! Și nu o țărancă oarecare. Una care a născut tot o țărancă. Cum altfel să interpretez vrerea fiică-mii, după o zi în care a plantat puieți de stejar: „Mami, eu când o să mă fac mare, vreau să-mi cumperi un tractor și niște pământ, așa, mai mult. Că am de la bunicul niște plicuri cu semințe și vreau să fac o plantație!” Să scap, am consimțit. Fără să-mi dau seama deloc cât de „rău” ar fi să fii țărancă. Așa că, vă rog să mă ajutați și pe mine cu un anunț, dacă vreți, dacă puteți: „Țărancă, două facultăți, inteligentă, îndrăgostită de romanele polițiste și de Marea Mediterană, cumpăr tractor cu remorcă.”

Anunțuri

Un gând despre „Niște țărani!

  1. Românul nu are „civilizația orașului”. Ce om cu mintea la cap ar trăi de bună voie înghesuit și îngrădit la oraș. Țăran este un cuvînt de ocară iar românul și-a spus întotdeauna om.
    „Ziceam eu ca nu fac nici o deosebire intre romani si alti oameni, dar stiam ca intre popoarele pe care le cunosteam din propria mea intuitiune nu e nici unul care se poate asemana cu romanii in ceea ce priveste bogatia vietii sufletesti si destoiniciile de tot felul. Imi ramasese aceasta din timpul copilariei petrecute intr-o lume in care „om” era numai romanul, iara ceilalti, fie unguri, svabi, sarbi, soacati ori jidovi, erau socotiti, daca nu spurcati, cam asa ceva.” (Slavici)

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s