În căutarea Fericirii!

munte

Fusese un inginer respectat, la una din cele mai mari fabrici cu capital integral german din județul Arad. Extrem de inteligent, cu studii și postuniversitare inclusiv în străinătate, vorbitor de patru limbi străine, elevat, erudit. Cu patru ani mai tânăr decât mine. S-a căsătorit cu ani în urmă cu o profesoară, la rândul ei apreciată și cu o carieră de succes în față. Au urmat trei copii, extrem de frumoși și isteți, crescuți într-o atmosferă caldă, de bun-simț, înscriși la cele mai bune grădinițe și școli din oraș. O bucurie, toți cinci. Salariul tatălui, pentru munca deosebit de laborioasă și extenuantă, adesea, de la fabrica unde era angajat, era un salariu cu care familia ar fi putut trăi în condiții excelente nu doar în România, ci în orice țară europeană, fără nici cea mai mică problemă. Ca atare, au urmat, inevitabil, vila, mașinile, luxul, bunăstarea.

Continuă lectura

Anunțuri

Valea Sodomei

apa-de-ploaie

Ploua ca azi. Doar că era vară. Și ai mei toți acasă. La nici șapte ani, îmi pierdeam vremea pe la vale. O vale ciudată, care veșnic a trecut prin fața casei noastre și al cărei nume nu mi-a plăcut niciodată. Oamenii îi spuneau Valea Sodom. Mie îmi suna a ud, a pestilențial, a transpirație, cumva… Mai târziu, pe la vreo unșpe ani, când nenea Nichita mi-a dat împrumut o carte groasă, cu niște basoreliefuri cu oameni îmbârligați pe prima copertă, am citit despre Sodoma și Gomora. Cum că au fost două cetăți la sud de Marea Moartă, care, conform Bibliei, au fost distruse din porunca lui Iehova, pentru desfrânarea de acolo, dar în special pentru homosexualitate. Cel puțin, așa îmi amintesc. Pe tata n-am avut curaj să-l întreb ce e aia. Homosexualitatea, adică. Îmi suna complicat și mi-era frică să nu însemne vreo prostie. Așa că l-am întrebat pe nenea Nichita. El îmi spunea mereu chestii, fiindcă mă vedea „interesată și destupată”. Eram exact copilul pe care nu-l avea, dar și l-ar fi dorit. „Homosexualitatea, draga mea, înseamnă iubire. Între oameni. Doar că nu între femei și bărbați, ci doar între bărbați. Așa au iubit Cezar, Platon, Alexandru cel Mare, toți cei despre care ți-am dat să citești săptămâna trecută…” Așa mi-a spus. Eu am preferat să rețin ideea de iubire. Nu mă prea interesa cine cu cine se iubea. Mă interesa însă cine i-a dat numele văii mele „Valea Sodom”? Și când? Aici nici nenea Nichita nu m-a mai putut ajuta. Atunci am auzit pentru prima oară expresia „nu există dovezi istorice concludente”. Mi-am lămurit-o peste vreo două luni, când tata mi-a cumpărat dicționarul explicativ al lui Vasile Breban și am găsit acolo cuvântul „concludent”. Și altele. La fel de complicate și interesante. Și astfel, am sfârșit prin a citi dicționarul cap-coadă, ca pe cartea groasă primită de la nenea Nichita.

Continuă lectura

Management de bătătură

gaste

Bunică-mea Floare, din partea tatei, avea un talent managerial ieșit din comun. Bine, a murit în februarie’89, n-a apucat Revoluția, așa că n-a apucat nici să afle că metoda prin care l-a manipulat pe bietul moșu’ se numea management. Dar să vă dau un exemplu. De pildă, se trezea dimineața devreme, asta însemnând ora șapte, își peria părul lung, și-l aduna într-un coc simplu, apoi se lega la cap cu unul dintre cele 112 baticuri pe care i le-am numărat în dulap când a venit vremea să le inventariem și să le dăm de pomană. Se încingea cu un șorț petrecut după cap, apoi îl striga pe moșu’. El, săracul, era treaz de la șase, drept care, când auzea „Paaasculeeee!”, îi venea să fugă-n sat. Cu doru’. Doru’ să scape de buna, nu altul.

Continuă lectura