Ești o proastă, tovarășa!

bicicletaDacă-mi plăcea ceva la nebunie, când eram copil, era să mă dau cu bicicleta. Să ai însă o bicicletă cumsecade în anii ’70 – ’80 era aproape imposibil. Îmi doream însă o „țoaglă” cu atâta ardoare, încât eram capabilă de orice pentru a face rost de una. Tata, ca să nu mă mai audă, îmi spunea în fiecare an că, dacă iau premiul întâi, îmi ia bicicleta aia grozavă, cu care să mă pot duce inclusiv la concursuri. Zis și făcut. Nimic nu stătea în fața marii dorințe. Învățam pe rupte, luam premiul întâi cu coroniță pe bandă rulantă, doar-doar se va întâmpla minunea. Și s-a întâmplat abia pe la sfârșitul clasei a treia, când Pegasul pe care oricum îl avea oricine, a fost înlocuit cu regina bicicletelor: o minunăție de cursieră marca Suzuki, descoperită de tata într-un târg din Capitală.

Continuă lectura

Domnul Gorcea

domnul Gorcea

Sunteți convinși, poate, că ați întâlnit în viață domni adevărați. Gentlemeni, adică, din aceia care se îmbracă, vorbesc și se poartă fără cusur. Care impun respect. Domni în fața cărora să simțiți nevoia să stați cu spatele drept, bărbia sus, privirea înainte. Domni „de dicționar”, cum îi plăcea unei prietene să-i numească, pe motiv că n-a avut ocazia, în patruzeci de ani, să cunoască mai mult de doi, maximum trei.

Eu am avut însă ocazia să-l cunosc pe Domnul Gorcea. Continuă lectura

Instinct

de Ioana Duda

  • părere de cititor, cu creionul în mână

 Debuturile, adeseori, te aștepți să fie precoce. Aparent, cântăresc mai mult. Plac lumii mai mult. Să poți spune, după ani, fără vreo teamă, că „uite, prozatorul Cutare a rupt gura târgului; a debutat precoce; avea nerv, vână, talent; s-a văzut; a transpirat cuvinte…” Dacă mă gândesc mai bine însă, un debut este binevenit oricând. Scrii când ai ce spune. Scrii când ai nevoie. Scrii când nu mai poți să trăiești dacă nu scrii, fiindcă scrisul te urmărește, te macină, te umple, dă pe dinafară, iar tu trebuie musai să-l aduni și ordonezi în pagini, să te vezi mai bine. Să vezi clar ceva-ul din tine care te-a devorat pe dinuntru și a ieșit, în fine, la lumină, să apuci și tu să te limpezești. Să nu te mai doară.

Continuă lectura

Godină – pionul care dă șah-mat

„Flash-uri din sens opus”
– părerea mea, la cald –

coperta Godina

Legătura subtilă dintre mine și polițistul Marian Godină este că sunt măritată, de ani buni, cu un ofițer „rutierist”. Citindu-i cartea, m-am simțit ca acasă. Ca-ntr-o seară obișnuită, în care, după zbuciumul cotidian, polițistul meu îmi parcurge, uneori cu haz, alteori cu o tristețe nemăsurată, file parcă rupte din cartea tânărului care a avut inspirația să-și adune crâmpeie din viața profesională între două coperte.

Continuă lectura

„Călătoria”, de Lili Crăciun

calatoria

* părerea mea, la cald

După ce-am văzut filmul „4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile”, al lui Cristian Mungiu, am crezut că nu mai pot citi sau vedea nimic în plus despre supliciile unui avort ilegal pe vremea comunismului. Și, totuși!
O cunosc pe „facebook” pe Lili Crăciun, care a scris o carte. Intru urgent în posesia ei și cum nu pot sta liniștită când am o carte nouă, o atac frontal. Mai ales că e roman de debut și, ca în fața oricărui roman de debut, vrei să vezi dacă promite. Dacă vei mai vedea și un al doilea sau, de ce nu, și un al treilea.

Continuă lectura

„Geometria iubirii” de Jessica Levine

Din ciclul „Cititul nu dăunează grav sănătății”
Leda – Grupul editorial „Corint”
• părerea mea, la cald

geometria-iubirii_1_fullsize
O prietenă în ale cărei gusturi cred de cele mai multe ori m-a bătut la cap să citesc o carte „senzațională”, care mă va face să „vibrez” fără doar și poate. Zis și făcut. Insist să-mi împrumute cartea, dau să citesc, mă plictisesc după primele zece pagini și adorm. A doua zi, la fel. A treia zi o iau cu mine în poșetă și mă opintesc să depășesc granița celor zece pagini ba la coadă la medicul de familie, în timp ce așteptam după o rețetă a fie-mii, ba în sala de așteptare la dentist, ba chiar și la volan, dimineața, înainte de opt, pe tronsonul Boul Roșu – Moise Nicoară, unde am stat în trafic (și când spun „am stat” vreau să se înțeleagă fix „am stat” și nu altceva) 16 minute. Într-un târziu, adică după trei zile, am reușit să termin „capodopera”.

Continuă lectura

Vreau să mă fac primăriță

Din ciclul: „Fata care l-a sărutat pe Ceaușescu”

12165399_950323965048387_985469366_o

Istoria e lungă. Și mai e și lată. Iar de-a lungul și de-a latul ei, la câte-o răscruce, Dumnezeu și Universul și-au luat bilete în loja întâi și au stat cu ochii pe mine. Nu știu dacă spărgeau semințe în timpul ăsta. Dacă ar fi făcut-o, ar fi încremenit cu cojile în gură. Nu poți s-o vezi pe Je copil și să mai faci și altceva în timpul ăla. De ce? Pentru că le-am părut interesantă și mi-au dat câteva lucruri importante de făcut, pe care le-am executat în manieră unică. Adică, în felul inconfundabil al copilului precoce, de la care poți să te aștepți la orice. Desigur, dacă acele lucruri ar fi putut fi făcute de alți copii, le-ar fi reținut pentru ei.

Continuă lectura

GUEST POST OTILIA ȚIGĂNAȘ/ UNIFORMA – MARCĂ DE SUCCES

roses

Eugenia Crainic, prietena mea situată în „top trei cu cele mai bune prietene”, nu-i omul pe care să-mi placă să-l contrazic. E pătimașă… în opinii, le argumentează blindat, ce-i drept, atent gândit în prealabil, iar eu, dacă vin cu alte argumente, la fel de pătimașe și blindate, ne stricăm seara. Mult mai aproape de plăceri simple și mult mai departe de oțelul principiilor decât Eugenia, îndeobște prefer o seară faină, soft, unei dezbateri furtunoase.

Continuă lectura

Fetița care l-a sărutat pe Ceaușescu

12047251_1034109133300917_2146957549_n
Studiu de fezabilitate
Prietena mea, doctorița Otilia Țigănaș, pe „nasul” literar al căreia aș miza în orice circumstanță, susține că povestirile mele de pe vremea când eram pionieră de frunte a patriei – și din care ea a ascultat o bună parte – ar fi primite de public într-un mare fel. Tinerii de azi s-ar minuna văzând ce viață duceau copiii pe vremea când nimeni nu credea că Ceaușescu ar fi și el muritor, iar cei care-au trăit acele vremuri ar… retrăi niște momente pe care, adeseori voit, le-au îngropat în negura uitării.

Continuă lectura