Derby Roma-Lazio, pe tocuri

stadio olimpico

Și ajung eu, în 1995, în timpul unui concediu la Roma, unde nici cu gândul nu gândeam s-ajung vreodată! Ajung într-un loc și la un eveniment pentru care un număr consistent de microbiști și-ar da chiar și o falangă s-ajungă, măcar o dată-n viață. Cum am ajuns eu acolo, o afonă de top în materie de fotbal? În urma unei invitații, desigur, că altfel  nici prin gând nu mi-ar fi trecut că la Roma, pe lângă Columna lui Traian și minunatul Colosseum, dacă n-ai măcar o poză lângă Stadio Olimpico di Roma, te-ai cam dus degeaba. Iar dacă mai ai și șansa să vezi un  meci, ai dat lovitura.

Continuă lectura

Frumoasa și bestia

frumoasa si bestia

„Frumusețea este o stare de spirit!” Nicio conservă nu mai poți deschide azi, darmite vreo pagină „google”, fără să-ți sară în ochi celebra sintagmă. Ce-o fi însă frumusețea asta, cu rang de stare de spirit… greu de spus. Acest lucru ar însemna, la o primă vedere, că ești frumos dacă pur și simplu vrei tu să te consideri frumos. Că dacă te trezești dimineața, te uiți în oglindă și-ți spui că ești frumos, deși sub ochi îți atârnă cearcăne monstruoase, iar din nasul moștenit pe linie paternă ai mai putea cu ușurință să construiești încă vreo trei nasuri de sine stătătoare, n-are-a face, tu ești frumos și pace bună. Că așa te apreciezi tu. Cine sau ce să-ți știrbească ție starea mirifică de spirit, care te menține atât de frumos?! Bineînțeles, stare împănată cu toate beneficiile care decurg din credința proprie că nimeni nu-i mai frumos decât tine sub soare; adică stimă de sine crescută, încredere la apogeu, putere de a înfrunta vicisitudinile zilnice și multe altele.

Continuă lectura

Du-te departe de mine

de Gabriel Gafița

Amor de vită, cu ciolan

caricatura catel

Marcelina începu să mănânce într-o după-amiază mohorâtă de noiembrie. Nu, nu să mănânce-așa, ca orice om, o supă clară și-o bulină de orez cu carne, apoi să-și vadă de viață. Marcelina a început să mănânce industrial. Sportiv. Apocaliptic. De parcă soarta omenirii depindea de fiecare bucățică dusă la gură, iar ea, responsabilă și profund implicată, se simțea datoare să asigure, mestecând, perenitatea vieții pe pământ.

Continuă lectura

Ești o proastă, tovarășa!

bicicletaDacă-mi plăcea ceva la nebunie, când eram copil, era să mă dau cu bicicleta. Să ai însă o bicicletă cumsecade în anii ’70 – ’80 era aproape imposibil. Îmi doream însă o „țoaglă” cu atâta ardoare, încât eram capabilă de orice pentru a face rost de una. Tata, ca să nu mă mai audă, îmi spunea în fiecare an că, dacă iau premiul întâi, îmi ia bicicleta aia grozavă, cu care să mă pot duce inclusiv la concursuri. Zis și făcut. Nimic nu stătea în fața marii dorințe. Învățam pe rupte, luam premiul întâi cu coroniță pe bandă rulantă, doar-doar se va întâmpla minunea. Și s-a întâmplat abia pe la sfârșitul clasei a treia, când Pegasul pe care oricum îl avea oricine, a fost înlocuit cu regina bicicletelor: o minunăție de cursieră marca Suzuki, descoperită de tata într-un târg din Capitală.

Continuă lectura

Domnul Gorcea

domnul Gorcea

Sunteți convinși, poate, că ați întâlnit în viață domni adevărați. Gentlemeni, adică, din aceia care se îmbracă, vorbesc și se poartă fără cusur. Care impun respect. Domni în fața cărora să simțiți nevoia să stați cu spatele drept, bărbia sus, privirea înainte. Domni „de dicționar”, cum îi plăcea unei prietene să-i numească, pe motiv că n-a avut ocazia, în patruzeci de ani, să cunoască mai mult de doi, maximum trei.

Eu am avut însă ocazia să-l cunosc pe Domnul Gorcea. Continuă lectura

Instinct

de Ioana Duda

  • părere de cititor, cu creionul în mână

 Debuturile, adeseori, te aștepți să fie precoce. Aparent, cântăresc mai mult. Plac lumii mai mult. Să poți spune, după ani, fără vreo teamă, că „uite, prozatorul Cutare a rupt gura târgului; a debutat precoce; avea nerv, vână, talent; s-a văzut; a transpirat cuvinte…” Dacă mă gândesc mai bine însă, un debut este binevenit oricând. Scrii când ai ce spune. Scrii când ai nevoie. Scrii când nu mai poți să trăiești dacă nu scrii, fiindcă scrisul te urmărește, te macină, te umple, dă pe dinafară, iar tu trebuie musai să-l aduni și ordonezi în pagini, să te vezi mai bine. Să vezi clar ceva-ul din tine care te-a devorat pe dinuntru și a ieșit, în fine, la lumină, să apuci și tu să te limpezești. Să nu te mai doară.

Continuă lectura

Godină – pionul care dă șah-mat

„Flash-uri din sens opus”
– părerea mea, la cald –

coperta Godina

Legătura subtilă dintre mine și polițistul Marian Godină este că sunt măritată, de ani buni, cu un ofițer „rutierist”. Citindu-i cartea, m-am simțit ca acasă. Ca-ntr-o seară obișnuită, în care, după zbuciumul cotidian, polițistul meu îmi parcurge, uneori cu haz, alteori cu o tristețe nemăsurată, file parcă rupte din cartea tânărului care a avut inspirația să-și adune crâmpeie din viața profesională între două coperte.

Continuă lectura

„Călătoria”, de Lili Crăciun

calatoria

* părerea mea, la cald

După ce-am văzut filmul „4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile”, al lui Cristian Mungiu, am crezut că nu mai pot citi sau vedea nimic în plus despre supliciile unui avort ilegal pe vremea comunismului. Și, totuși!
O cunosc pe „facebook” pe Lili Crăciun, care a scris o carte. Intru urgent în posesia ei și cum nu pot sta liniștită când am o carte nouă, o atac frontal. Mai ales că e roman de debut și, ca în fața oricărui roman de debut, vrei să vezi dacă promite. Dacă vei mai vedea și un al doilea sau, de ce nu, și un al treilea.

Continuă lectura