Sofia (cinci ani), în mașină cu taică-su:
– Tati, cum se numește chestia asta din care beau eu suc?
– Cum să se numească? Sticlă de suc.
– Tati, nu se poate, fiindcă e din plastic. Nu se poate numi sticlă, dacă e din plastic, nu?
Înmormântare pe stradă, la câteva case depărtare de-a noastră. Murise tanti Silvia, la 76 de ani, după ce o viață de om a crescut vaci și a dat lapte cu litrul la toată lumea, încât copiii o știau de cum deschideau ochii și apucau să meargă seara „cu canta după lapte”. Mama își propusese să meargă la priveghi, dar nu prea putea, din pricina copilului meu, aflat într-o binemeritată (pentru mine) vizită de weekend. Nu că n-ar fi putut să ducă și copilul, că doar nu trebuia neapărat ca puștiul să vadă moarta. Avea însă o strângere de inimă că va plânge mai tare ca toată lumea, că doar tanti Silvia și vacile ei făceau parte (și) din viața lui. În fine, mama hotărăște: „mă duc cu copilul și stau mai pe-afară, că nu se face să nu mergi s-o priveghezi tocmai pe tanti Silvia”.
Sofia, aproape adormită, în timp ce tăticul ei o mângâia pe creștet, ca în fiecare seară. Lin, adoarme. Când tăticul dă să plece de lângă ea, fetița se ridică în capul oaselor, senină ca o dimineață de primăvară. Surprins, tăticul o întreabă:
Sofia, în drum spre grădiniță, liniștită, pe scaunul ei din mașină? Brusc, în fața unei farmacii pe ușa căreia era sablat celebrul simbol al șarpelui ce încolăcește un pahar cu picior, fata tresare:
Festivalul clătitelor, Moneasa. Sofia – patru ani. Aleea, plină de lume, cozi interminabile la mici, bere, clătite și alte alea, îmbuzeală, căldură sufocantă.
Sofia, aparent liniștită, pe scaunul ei din mașină:
Eeeeei? 🙂 🙂
Sofia, 3 ani, înainte de culcare, pregătită să meargă mâine la grădina zoologică:
Sofia: Mami, ce tai?
Eu: Un păstârnac.
Sofia: Un… pă…
Eu: Spune „păstârnac”!
Sofia: Îi spun chitară, uite, e ca o chitară! 🙂 🙂
Efectul reclamelor asupra copiilor:
Sofia, încercând cu greu să deschidă ușa grea a glasvandului:
– Mami, ți-am făcut o surpriză la grădi! (râzând satisfăcută)
– Ce anume, draga mea? (mirată și nerăbdătoare)
– Un desen frumos, uite! (scoate o foaie de hârtie cu desenul)
– Dar… Sofia, ce mi-ai făcut tu mie aici?! (ca să nu vadă că nu înțeleg „mesajul”)
– Mami, un ceas. Un ceas… zgâriat!
Am râs întruna. Apoi m-am gândit. Să fie vreun mesaj că n-am suficient timp pentru câte și-ar dori Sofia să facem împreună? Sper să primesc și un ceas fără zgârieturi cândva… 🙂 🙂
Blognotes pentru hai și hui! 