Ploua ca azi. Doar că era vară. Și ai mei toți acasă. La nici șapte ani, îmi pierdeam vremea pe la vale. O vale ciudată, care veșnic a trecut prin fața casei noastre și al cărei nume nu mi-a plăcut niciodată. Oamenii îi spuneau Valea Sodom. Mie îmi suna a ud, a pestilențial, a transpirație, cumva… Mai târziu, pe la vreo unșpe ani, când nenea Nichita mi-a dat împrumut o carte groasă, cu niște basoreliefuri cu oameni îmbârligați pe prima copertă, am citit despre Sodoma și Gomora. Cum că au fost două cetăți la sud de Marea Moartă, care, conform Bibliei, au fost distruse din porunca lui Iehova, pentru desfrânarea de acolo, dar în special pentru homosexualitate. Cel puțin, așa îmi amintesc. Pe tata n-am avut curaj să-l întreb ce e aia. Homosexualitatea, adică. Îmi suna complicat și mi-era frică să nu însemne vreo prostie. Așa că l-am întrebat pe nenea Nichita. El îmi spunea mereu chestii, fiindcă mă vedea „interesată și destupată”. Eram exact copilul pe care nu-l avea, dar și l-ar fi dorit. „Homosexualitatea, draga mea, înseamnă iubire. Între oameni. Doar că nu între femei și bărbați, ci doar între bărbați. Așa au iubit Cezar, Platon, Alexandru cel Mare, toți cei despre care ți-am dat să citești săptămâna trecută…” Așa mi-a spus. Eu am preferat să rețin ideea de iubire. Nu mă prea interesa cine cu cine se iubea. Mă interesa însă cine i-a dat numele văii mele „Valea Sodom”? Și când? Aici nici nenea Nichita nu m-a mai putut ajuta. Atunci am auzit pentru prima oară expresia „nu există dovezi istorice concludente”. Mi-am lămurit-o peste vreo două luni, când tata mi-a cumpărat dicționarul explicativ al lui Vasile Breban și am găsit acolo cuvântul „concludent”. Și altele. La fel de complicate și interesante. Și astfel, am sfârșit prin a citi dicționarul cap-coadă, ca pe cartea groasă primită de la nenea Nichita.
Continuă lectura →